Caius Iulius Caesar a stabilit, la 708 ani de la fondarea Romei, ca Anul Nou să fie sărbătorit la 1 ianuarie, dînd acestei zile o conotaţie politică, deoarece era data la care noii proconsuli intrau în funcţii, deci era un nou an de guvernare. Sărbătoarea Anului Nou este, de fapt, o sărbătoare ciclică, avîndu-şi originea în duodecesima Evului mediu. Cele douăsprezece zile în care se schimbă anul încep înainte de Crăciun şi se termină în 6 ianuarie. Începută în Ajunul Crăciunului şi încheiată în 6 ianuarie, sărbătoarea Anului Nou este o sărbătoare ciclică şi tot ceea ce se întîmplă în timpul acestei sărbători se întîmplă cu un singur scop: acela de a trece peste un prag. În cadrul celor douăsprezece zile ce aparţin sărbătorilor de iarnă, Anul Nou reprezintă un adevărat corolar al acestora.
Umblatul cu capra
Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun pînă la Anul Nou. Măştile care evocă la Viflaiem personaje biblice sînt locuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capra sau ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţa (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită "brezaia" şi obiceiul se practică, mai ales, de Anul Nou. Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol autentic trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.
PluguşorulUrare tradiţională la români în preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică.
SorcovaAparţinînd obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hîrtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvîntul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucîtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat.
Alături de aceste obiceiuri de Anul Nou, există şi obiceiuri "rezervate” fetelor de măritat. La miezul nopţii, fetele singure mergeau la rîu, spărgeau gheaţa şi dezbrăcate în pielea goală făceau baie în rîul rece, în credinţa că vor fi curate şi frumoase tot timpul anului şi, desigur, dragi feciorilor. Tot la miezul nopţii de Anul Nou, fetele loveau cu fundul uşa de la coteţul porcului. Dacă porcul grohăia, era semn că fata urma să se mărite în anul care tocmai începea. Pentru cunoaşterea ursitului, la miezul nopţii, fata îşi punea o oglindă pe piept şi una o aşeza în faţă. De o parte şi de alta a oglinzii din faţă aşeza două lumînări aprinse. Dacă fata urma să se mărite în acel an, vedea în oglinda de pe piept un drum pe care îi venea ursitul.
Superstiţii româneştiCine strănută în noaptea Anului Nou va avea noroc tot anul sau va primi daruri a doua zi. În ziua de Anul Nou nimeni nu doarme, că tot anul va fi somnoros. Nu se dau nici bani împrumut şi cine n-are bani atunci va fi tot anul lipsit de bani. La Anul Nou, fiecare om trebuie să ia în mînă unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mînuiască de trei ori. Plugarul ia sapa cu care dă de trei ori în pămînt şi furca pe care o ridică de trei ori. Gesturi asemănătoare, fiecare în felul său, fac ciubotarul, dulgherul, pietrarul şi morarul, ca semn de bărbaţie şi spor la lucru. Înainte cu două-trei săptămîni de Anul Nou se pun boabe de grîu într-o strachină de apă, ca să vadă gospodarul dacă încolţeşte şi cît de crescut va fi firul de grîu pînă la Anul Nou. După creşterea lui (abundentă sau nu) se prognozează recolta anului viitor.
Tradiţii de Anul Nou, în lumeÎn Europa, Anul Nou este adesea un timp al superstiţiilor şi prezicerilor. În unele părţi din Elveţia şi Austria, localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfîntul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că Papa, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare care va scăpa şi va distruge lumea în anul 1.000. Pentru că acest lucru nu s-a întîmplat, toţi au fost fericiţi, dar în amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobişnuite.
În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfîntului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lîngă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfîntul cel bun. O mîncare tradiţională este "vassilopitta", o prăjitură în care este pusă o monedă de argint sau de aur. Cine găseşte moneda va avea noroc în anul respectiv.
În Scoţia, Anul Nou este numit "Hogmanay", iar în unele sate sînt aprinse suluri de smoală, ce sînt apoi lăsate să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar. Un obicei spaniol de Anul Nou este să mănînci 12 struguri la miezul nopţii, pentru a avea 12 luni fericite în anul care vine.
În ebraică,
Anul Nou se numeşte "Rosh Hashanah". Este o perioadă sacră, cînd oamenii se gîndesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cîntă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.
Hinduşii nu sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În sudul Indiei, mamele pun mîncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa anului nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, pînă cînd sînt conduşi de mînă la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, vestul Indiei, anul nou este celebrat la sfîrşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu cu festivalul Diwali, cînd pe acoperişuri se pun mici opaiţe cu ulei, aprinse.
Anul Noul chinezesc este celebrat cîndva între 17 ianuarie şi 19 februarie, cînd este Lună Nouă, Yuan Tan. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sînt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sînt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hîrtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.
Pentru japonezi, Anul Nou "Oshogatsu" este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie sînt organizate "petreceri de uitat anul" sau "Bonenkai", prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sînt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, templele budiste bat gongul de 108 ori, ca simbol al încercării de a scăpa de 108 tipuri de slăbiciuni umane. Pe 1 ianuarie, copiii primesc "otoshidamas" - mici cadouri cu bani înăuntru.
