„BUNĂ VREMEA..."
Bună vremea,
Bună vremea!
Bade gazdă, odihneşti,
Ori numai ne amăgeşti,
Ori plugăraşi nu doreşti,
Căci te cam posomoreşti.
Noi cu plugul ne-am luat
De cu seară ce-a-nserat
Si-am fi venit mai demult,
Dar noi nu ne-am priceput,
Ca copiii am făcut;
Dară si de acuma-i bine,
Căci mîne-i Sfîntul Vasile.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
Într-o joi de dimineaţă
S-a sculat badea din faţă,
Dimineaţa s-a sculat,
Pe ochi negri s-a spălat;
Iar soţia Dumisale,
Prea cinstită gazdă mare,
Un ştir alb în mîni i-a dat,
Şi s-a şters pe mîni curat;
Apoi iară s-a-nturnat,
Un pieptene şi-a luat,
Chica neagr-a pieptănat,
în strai nou s-a îmbrăcat,
La icoane s-a-nchinat
Si, ieşind afară,-ndat'
Din bucium a buciumat,
Slugile şi-a adunat
Slugilor porunc-a dat în ocol de-au alergat,
Şi-au scos doisprezece boi
Dintre cei mai buni de soi:
Boi, bourei,
în coadă cudalbei,
în frunte tintătei
Mici de statură,
Buni de trăsură,
Cu coarnele belciugate,
Cu aur suflate.
Minaţi băieţei!
— Hăi! hăi!
Si-si luase bădisorul
Tăvala şi pluguşorul,
Cei doisprezece bourei
Şi doisprezece plugărei,
Şi-apoi mi-a plecat,
S-a dus la arat
La cîmpul durat,
La măru-nrotat,
Pe-un delut ascuţit
Ca o dungă de cuţit,
Ajungînd
Şi-ncepînd,
A brăzdat
Si-a arat în lungiş
Si-n curmeziş,
Brazdă neagr-a răsturnat,
Grîu de var-a revărsat,
Grîu de vară
Cu secară
Pînă-n sară
Să răsară,
S-alunge foamea din ţară,
Pe pagini de pe hotară,
Grîu mărunt
Arnăut...
Si-a dat Domnul, s-a făcut.
Pe la vară si mai mult!
Minaţi feciorei!
— Hăi! hăi!
Şi-a arat cît a arat,
De lumea s-a minunat.
Iar dacă a-nserat,
Bade-acasă s-a-nturnat
Bucuros,
Veselos,
C-a ieşit grîul frumos.
Iar după ce a-nnoptat,
Atunci, mări, s-a culcat
Cu lelica într-un pat
Mîndru, mare şi-ncingat,
Cu scîndurile de brad,
Cu-aşternutul de argint,
Cu ciucuri pînă-n pămînt,
Cum n-am văzut de cînd sînt.
Mînati băietei!
Hăi! hăi!
Dormind cu lelica-n pat,
Badea vis mîndru-a visat.
Dimineaţa s-a sculat,
Faţa albă şi-a spălat,
Chica neagr-a pieptănat,
Cu strai nou s-a îmbrăcat,
La icoane s-a-nchinat,
Domnului mi s-a rugat
Visul să i se-mplinească.
Si mulţi ani să-i dăruiască.
Mînati, feciorasi!
— Hăi! hăi!
Apoi badea s-a-nturnat
Şi din bucium a sunat:
Slugile s-au adunat,
Slugilor porunci a dat;
Ei la grajd au alergat,
Şi din grajd ei mi-au luat
Un cal graur
Cu şeaua de aur,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
Cu potcoavele de-argint,
Cu zurzuri pînă-n pămînt
Si cu frîul de mătasă,
Cu copiţi de iarbă - grasă.
Minaţi, fecioraşi!
— Hăi! hăi!
Ei în fugă mi s-au dus
Si-ndată i l-au adus,
Bade-atunci s-a bucurat,
Suliţa si-a răzimat,
De pe dîns-a-ncălicat,
Pămîntul a tremurat,
Văile au răsunat,
Frunza-n codru a picat,
Sînt Vasili s-a bucurat.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
După ce a-ncălicat
Pe-acel cal neînvătat,
Sus la munte a plecat,
Sus la munte la vînat.
De vînat el n-a vînat,
Orisicît s-a zbuciumat,
De zbieretul oilor,
De răgetul vacilor,
De cîntecul mierlelor,
De ţipetul ulilor,
De vuietul văilor,
De sosetul frunzelor.
De vînat el n-a vînat,
Dar degeaba n-a umblat,
Căci în sine-a cugetat
Şi îndată mi-a plecat
La grîul cel negrăpat.
Şi cum a sosit, îndat-a zărit
Că grîul cel negrăpat
Era mîndru si curat,
Era mîndru si frumos
Ca şi faţa lui Hristos,
Nici prea mare, nici prea mic,
Cum îi mai frumos la spic.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
Atunci singur Dumnealui
Peste coama calului
Lîngă grîu mi s-a plecat,
Trei spice-n mîni a luat în basma mi le-a legat, în curea că le-a băgat
Şi spre casă s-a-nturnat,
Lelichii că mi le-a dat.
Lelica le-a dus în casă
Şi-a pus spicele pe masă;
Casa mi s-a luminat,
Copiii s-au bucurat.
Lelica frumoasă,
Stăpîna de casă,
Pe masă le-a desfăcat
Şi din gur-a cuvîntat:
Că nu-i verde nici uscat,
Numai bun de secerat.
Minaţi, băietei!
— Hăi! hăi!
Bădica s-a bucurat,
La Răsnăvan a plecat,
Auzind c-acolo-i fier
Si mulţime de otel.
S-a dus pe uliţa mare,
N-află fier de trei parale;
S-a dus pe uliţa mică
Şi n-a găsit, zău, nemică;
Iar pe uliţa din dos
Tot fuse mai norocos.
Mînati, feciorasi!
— Hăi! hăi!
Şi-a luat opt oca de fier
Şi pe-atîtea de oţel,
Le-a luat si s-a-nturnat
Si le-a dat Lui Lionte ţiganul,
Ce lucrează cu ciocanul,
Să gătească seceruici,
Seceri mari si seceri mici,
Cum mai bune de voinici,
De neveste ochişele,
De copile tinerele,
De seama puicuţei mele.
Mînati, măi!
— Hăi! hăi!
Seceruica cea mai bună
– Pentru baba cea bătrînă,
Seceruica cea mai mică
- Pentru-o zînă tinerică;
Secerile măruntele,
Cu dinţii de floricele,
Cu mănunchi de viorele,
La nepoţi şi nepoţele,
Copilelor frumuşele,
Nevestelor ochisele,
Cu tîtele bourele,
Cu garoafe prin cosiţe,
Cu flori roşii pe guriţe,
La cari inima-ţi sughiţă.
Mînati, măi!
— Hăi! hăi!
Secerile s-au gătit,
Pe la toţi le-a împărţit
Şi la lucru s-au pornit,
Si la lucru mi s-au dat,
Mi s-au dat la secerat;
Cu dreapta îmi secera,
Cu stînga mănunchi făcea,
Cu-amîndouă snopi lega
Si în clăi îi aşeza.
Mînati, băietei!
—Hăi! hăi!
Şi, mări, îmi secerară
Zi de vară Pînă-n seară,
Răsturnînd un corn de ţară,
Iar după ce a-nserat, înapoi cînd s-au uitat,
Au stat snopii
Ca si drobii,
Clăile
– Ca stelele.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
Apoi carele-ncărcară
Şi pe toate le cărară
Şi jirezi mari că durară
In capul pămîntului, în sterita vîntului. îar badea, de bucurie,
S-a dat cu lelea-n sfetie
Unde aria să fie: în capul pămîntului, în sterita vîntului,
O arie de aramă
Puţintel băgata-n samă,
Cu otgon de ibrişin,
Ca să meargă treaba-n plin.
Minaţi, băieţei!
— Hăi! hăi!
Şi prin vorbe, prin cuvinte,
Badea si-a adus aminte
Cum că are-o herghelie
La păscut, la suhăţie.
Şi cum sfatul şi-a gătat,
Pe un murg a-ncălicat,
La herghelie-a plecat,
Şi-a ales cincisprezece iepe
Tot sirepe,
Cîte de zece ani sterpe,
Cu potcoave de argint,
Ce prind bine la pămînt,
Care se duceau ca vîntul
Şi nu atingeau pămîntul:
Unde călca,
Scîntei ieşea
Si colb sărea.
Mînati, măi!
— Hăi! hăi!
Cum mi le-a apropiat, în năsadă le-a băgat,
Nouă zile le-a mînat,
Jirezile-a trierat;
Şi după ce le-a gătit,
La măsură a ieşit:
Dintr-o claie
O odobaie,
Dintr-un snop
- Un oboroc,
Dintr-un spic
–Un mertic.
Minaţi, măi!
— Hăi! hăi!
Bade-atunci, de bucurie,
Ca săracul de-avuţie,
Cu poala sumanului
Turna-n chelna carului;
Umplea pumnii, umplea poale
Si turna în harabale,
Harabale-mpărăteşti
Cu boi de cei munteneşti,
Nouă cară
Cu povară,
Şi porni apoi la moară,
La morişca cea tărcată,
Unde dă fărina gata.
Mînati, voinicei!
— Hăi! hăi!
Iară morărita, cînd
A văzut venind
Care scîrtăind,
Boii rumegînd
Şi slugile sbiciuind,
Si-a făcut coada bîrzoi
Şi-a fugit prin celea văi,
Şi-a pus coada pe spinare
Şi-a fugit în lunca mare:
Lunca mare
– Frunză n-are,
Lunca mică
Frunza pică.
Mînati, feciorasi!
— Hăi! hăi!
Morărita frumuşică
Paşte frunza de urzică,
Paşte frunza de căpşună,
Adevăr că nu-i minciună.
Iar morariul, meşter mare,
Crişu' el şi-a cui îl are,
A sărit îndată tare
Cu barosul pe spinare,
Cu brîul de lînă,
Cu ciocan în mînă,
Şi-a strigat: ptrrr, ptrrr şi nananal
Stai, moriscă, nu mişca!
Mînati, măi!
— Hăi! hăi!
Şi-apucat-o la cercat,
La cercat si la mustrat,
Din gură i-a cuvîntat:
Tinerică cînd erai,
Zici că nărav nu aveai,
Dar acum te-ai bîrzoiat,
Cu nărav te-ai învăţat!
Şi-apoi cum i-a cuvîntat,
I-a şi dat un pumn în cap
Şi-aşezat-o pe dulap,
Şi i-a dat un pumn în şele
Şi a pus-o pe măsele;
I-a mai dat un pumn în splină
Şi-a tocmit-o pe fărină.
Mînati, voinicei!
— Hăi! hăi!
Apa se izbi,
Moara se porni;
Şi venea apa, venea,
Umbla moara de pocnea.
Apoi a turnat în coş
Grîu mărunţel de cel roş.
Grîul si-aseză îndată
Şi din coş cădea sub piatră,
De sub piatră în covată
Curgea fărină curată.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
Badea mult se bucura,
Zeciuiala morii da,
Pe morar îl dăruia,
Pe un murg se arunca
Şi spre casă se-nturna
Cu flăcăi-alăturea,
Care carele mîna.
Badea venea tot rîzînd,
Feciorii veneau cîntînd
Şi din sbice tot pocnind,
Văile de răsunau,
Munţii se cutremurau.
Mînati, feciorei!
— Hăi! hăi!
Iar lelica cea frumoasă,
Preumblîndu-se prin casă,
Auzind larma cea mare,
Le-a ieşit spre-ntîmpinare
Cu mînecele-nvîrtite,
Cu mînile rumenite
Ca garoafele-mpodobite;
A ieşit pe prag afară
Şi se uita la povară,
Se uita la soţul său
Şi făcea din ochi mereu.
Minaţi, băieţei!
— Hăi! hăi!
Iară badea, cum sosi,
Carele hălădui.
Dar lelica cea frumoasă,
Ca o garoafă aleasă,
Se tot preumbla prin casă
Şi zicea că nici nu-i pasă
Că avea fată frumoasă,
Era fata Domnia Lor
Ca şi-o zîn-a codrilor
Cu cămeşa cu altită,
Cu flori roşii pe guriţă,
Cu garoafe în cosiţe,
Tinerică,
Ochisică,
Tinerică, sprintenioară
Ca un pui de căprioară,
Cu ochii ca murele,
Obrajii ca rujele,
Si-orice fecior o vedea
Pe dată o şi-ndrăgea.
Mînati, băietei!
— Hăi, hăi!
Lelea la dîns-o chemară
Si trimise în cămară
Dup-o sită rară
De năgară,
Ca să cearnă pînă-n sară,
Să scoată răul din ţară,
Pe păgîni de pe hotară.
Şi copila frumuşea,
Ascultînd pe maică-sa,
Se si duse
Şi aduse
Sită rară
De năgară
Pentru noi, plugari de-afară,
S-alungăm răul din ţară,
Pe pagini de pe hotară.
Mînati, măi!
— Hăi! hăi!
Dar lelichii i-a părut
Că-i prea rară de cernut,
I-a părut sita prea rară
Şi-a dat-o pe uş-afară,
Şi s-a dus singură iară,
Din papuci tot plescăind,
Din rochie vînt făcînd,
Din cercei Tolocănei,
Si-a intrat din casă-n casă
Şi dădu de-o sită deasă,
Sită deasă
De mătasă
Pentru Domnia Lor din casă.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
Si cum a sosit acasă,
A pus fata după masă.
Şi a pus-o la cernut,
La cernut şi la bătut.
Din sită fata cernea,
Din jos tobele bătea,
Din sus negura cădea,
La plugari din ochi făcea.
Mînati, feciorasi!
— Hăi! hăi!
Si era o babă
Bătrînă si slabă,
Babă de cele bătrîne,
Care ştiu rîndul la pîne.
Bab-aceea-a plămădit,
Aluatul a dospit;
După ce a pregătit,
A făcut la colăcei,
Si mai mari, si mititei,
Si-a făcut un colăcei
Rumenei şi-mpleticel,
Si-a făcut unul frumos
Ca si fata lui Hristos
Nici mai mare, nici mai mic,
Dintr-o mierţă şi-un miertic;
Şi cu miere mi-1 ungea,
Cu zahăr îl zăhărea, în cuptiori că mi-1 punea,
Şi el mîndru se cocea,
Pentru plugari ni-1 gătea.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
Din cuptiori că mi-1 scotea
Si nouă că ni-1 menea,
Şi-apoi mi l-a pus pe masă
Si s-a luminat în casă;
Şi l-a rupt în două
Si ne-a dat si nouă,
Şi l-a rupt în trii
Şi-a dat la copii,
Şi l-a rupt în patru
Si-a hrănit tot satu',
Şi l-a rupt în cinci
Si-a dat la voinici,
La feciori cu-opinci;
Iară cît a mai rămas înapoi că mi l-a tras,
Şi l-a pus în cui din dos,
Ca să fie-ndemînos
Pentru alţi plugari de scos.
Mînati, băietei!
— Hăi! hăi!
Si noi nu urăm
Pentr-un colăcel,
Dar noi vă urăm
Pentr-un galbenei,
Gălbenuş de aur
Din luna lui Faur;
Si noi vă urăm
Ca să căpătăm
Cel puţin un leuşor,
Sau, de nu, un puişor,
Să facem un boldişor
Să-1 avem la pluguşor,
Să meargă mai iutişor.
Mînati, băietei!
- Hăi! hăi!
De urat am mai ura,
Dar ni-i că vom însera,
Si-i de mult de cînd urăm,
De cînd cu plugul umblăm,
Si mai avem înc-un sat
La o casă de urat.
N-om lăsa-o neurată,
Căci lelica are-o fată,
Şi n-ar vrea cu capu-odată
Să steie nesărutată.
L-alta într-un corn de sat,
Stricatică de vărsat,
De-am ura, cît am ura,
Dar de noi tot n-a scăpa.
Minaţi, feciorei!
— Hăi! hăi!
De urat am mai ura,
Dar ni-i că vom însera;
Drumurile ni-s departe
Si cărările încurcate.
La mulţi ani cu sănătate,
*
Si să vă fie de bine
Ziua Sîntului Vasile
Dumneavoastră-n bucurie
De-acum şi pînă-n vecie!
Ahooo! hahaooo!
